Terapie somatică în Barcelona: psihoterapie corporală și traumă relațională

Există ceva ce multe persoane descriu după ani de terapie. Că înțeleg bine ce li s-a întâmplat. Că pot să o numească, să o contextualizeze, să o vadă din mai multe unghiuri. Și că totuși corpul continuă să reacționeze la fel. Inima care se accelerează la anumite tonuri de voce. Maxilarul care se încleștează fără niciun motiv aparent. Acea senzație de a fi permanent pregătit pentru ceva ce s-a întâmplat deja cu mult timp în urmă.

Știu bine asta. Am crescut într-o casă unde starea emoțională a tatălui meu marca climatul întregii încăperi înainte să spună un singur cuvânt. Am învățat foarte devreme să citesc semnale, iar corpul meu a arhivat acea învățare cu o fidelitate pe care niciun proces ulterior nu a șters-o complet.

De ce unele lucruri nu le poate atinge conversația

Trauma se stochează în sistemul nervos ca memorie corporală, implicită, preverbal. Psihiatrul Bessel van der Kolk (2014) documentează de ani de zile: ceea ce ni s-a întâmplat în situații de pericol sau abandon se înscrie nu ca o amintire narativă, ci ca un tipar fizic — un mod de a se tensiona, de a respira, de a se raporta la spațiu și la ceilalți.

Ce este terapia somatică și psihoterapia corporală în practică

Cele două abordări cel mai bine dezvoltate sunt Somatic Experiencing (SE) al lui Peter Levine și Psihoterapia Senzoriomotorie a lui Pat Ogden. Levine a observat ceva la animale relevant pentru oameni: când un animal scapă de un prădător, odată în siguranță se scutură, tremură, descarcă energia de supraviețuire activată. Oamenii, cu capacitatea noastră de a inhiba acele răspunsuri instinctive, întrerupem frecvent acel ciclu. SE lucrează pentru ca acele răspunsuri întrerupte să se poată finaliza, gradual și în siguranță.

Într-o sesiune, terapeutul invită să se acorde atenție a ceea ce se întâmplă în corp în timp ce se vorbește despre ceva dificil. O tensiune în piept, un impuls de a se micșora, un tremur ușor în mâini. Se lucrează cu acele senzații direct, la un ritm pe care sistemul nervos îl poate tolera.

Ce spune cercetarea

În 2017, Brom et al. au publicat în Journal of Traumatic Stress primul studiu controlat randomizat pe Somatic Experiencing. 63 de persoane cu diagnostic de PTSD, 15 sesiuni. Rezultatele au arătat reduceri importante ale simptomelor de PTSD și depresie. Kuhfuss et al. (2021), într-o recenzie a 16 studii, au găsit dovezi preliminare pozitive pentru simptomele de PTSD, simptomele emoționale și bunăstarea generală.

Contactul fizic: cel mai delicat și cel mai puternic

În cadrul SE avansat, Levine incorporează atingerea terapeutică: un contact foarte blând în momente specifice ale procesului, pentru a ancora o senzație de siguranță în timp ce sistemul nervos este activat. Schore (2022) documentează că în primii ani de viață atingerea este canalul principal prin care sistemul nervos al sugarului învață să se regleze. Pentru multe persoane, acel proces a avut loc incomplet. Atingerea terapeutică, atunci când este oferită în condițiile adecvate, poate activa aceleași circuite într-un mod pe care conversația nu îl atinge.

Atingerea în psihoterapie are un potențial terapeutic real și un risc egal de real dacă este aplicată fără îngrijirile necesare. Necesită consimțământ explicit, repetat și cu adevărat revocabil, o bază solidă de siguranță în relația terapeutică și o formare specifică a terapeutului.